Grădinița nr. 16 din Focșani va fi modernizată cu fonduri europene

0
44

Primăria Focșani a anunțat că a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Grădiniței cu Program Prelungit nr.16”. Valoarea totală finanțată este de 4.580.183,58 lei. Din aceasta sumă, finanțarea de la Uniunea Europeană este în valoare de 3.893.156,04 lei, de la bugetul de stat, prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, 595.423, 87 lei, iar de la bugetul local 91.603, 67 lei.

Proiectul trebuie finalizat până la 31 martie 2020 și își propune creșterea calității infrastructurii Gradiniţei cu Program Prelungit nr. 16 din Municipiul Focsani, în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie a copiilor care frecventează această unitate. Peste 250 de preșcolari sunt înregistrați în prezent la grădiniță.

”Pentru aceasta sunt prevăzute lucrări de reabilitare a acoperişului terasă, refacerea/ȋnlocuirea finisajelor interioare şi exterioare, recompartimentare, refacerea izolaţiei termice, lucrări necesare pentru obţinerea avizelor de funcţionare, etc. Un rezultat benefic al acestor acţiuni este şi reducerea consumului anual de energie termică pentru această clădire.

 Totodată sunt avute ȋn vedere achiziţia de mobilier şi echipamente IT, crearea unor spaţii de ȋnvăţare şi recreere adecvate, care promovează noi abordări de predare şi ȋnvăţare”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Focșani.