Hală și anexe arse într-un incendiu la Ruginești

0
49

Un incendiu care a avut loc joi în comuna Ruginești a produs pagube importante într-o gospodărie. Acesta a fost anunțat la 112 în jurul orei 11.50.

În cel mai scurt timp, la fața locului s-au deplasat patru echipaje din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În cooperare cu echipajele pompierilor militari au acționat și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ruginești.

La sosirea forțelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără violentă, la o hală și la două anexe, cuprinzând o suprafață totală de aproximativ 200 mp.

Echipajul SMURD prezent la fața locului a acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex feminin, care a suferit atac de panică. Femeia a refuzat transportul la spital.

Echipajele de stingere au acționat mai bine de 2 ore pentru lichidarea incendiului, deoarece în interiorul halei erau depozitate materiale ușor inflamabile care au întreținut arderea (uleiuri, vopseluri, lemne, etc). Pompierii au reușit să salveze din calea flăcărilor locuința aflată în imediata apropiere și o anexă folosită ca bucătărie de vară.

”În urma evenimentului au ars: hala și anexele în suprafață de 200 mp, un autoturism, lemne de foc și cereale. Cauza probabilă: scântei mecanice provenite de la un dispozitiv electric de sudură, tăiere sau lipire”, a anunțat ISU Vrancea.