Ilie Bolojan: Finanțare asigurată pentru Autostrada Moldovei

0
514

Prim-ministrul Ilie Bolojan a efectuat astăzi o vizită pe șantierul Autostrăzii Moldovei, pe tronsonul Focșani–Bacău, alături de ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, directorul CNAIR, Cristian Pistol, și antreprenorul Dorinel Umbrărescu.

Valoarea totală a lucrărilor depășește 14 miliarde de lei, iar finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Premierul a subliniat că sumele necesare vor fi disponibile, astfel încât, în toamna anului viitor, toate tronsoanele să fie finalizate.

„Pentru a respecta acest calendar, vom face plăți lunare de până la 1 miliard de lei și este nevoie de o mobilizare constantă a constructorilor”, a precizat Ilie Bolojan.

Pe cele două mari tronsoane, lucrările se află într-un stadiu de execuție cuprins între 30% și 80%, cu peste 5.000 de muncitori activi zilnic pe șantier. Peste 100 de kilometri din tronsonul Ploiești–Pașcani sunt deja deschiși traficului.

 „Conectarea Moldovei și a Bucovinei este un angajament comun al Guvernului, CNAIR și antreprenorilor și reprezintă un obiectiv vital pentru dezvoltarea României”, a spus Ilie Bolojan într-o postare pe pagina sa de Facebook.