Acasă Administrație Iluminatul public, redus la jumătate pe 159 de străzi din Focșani

Iluminatul public, redus la jumătate pe 159 de străzi din Focșani

0
152

Intensitatea iluminatului public va fi redusă cu 50%, în fiecare seară după ora 23.00, pe 159 de străzi din Focșani. Măsura se aplică începând de marți, 4 august, în zonele unde sunt instalate corpuri de iluminat cu tehnologie LED.

Decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență, în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național.

Poliția, Jandarmeria și Poliția Locală își vor adapta traseele de patrulare pentru a include zonele în care intensitatea iluminatului va fi diminuată.

Transport Public Focșani va încărca autobuzele electrice doar până la ora 19.00 și după ora 23.00. Pentru alimentarea spațiilor proprii, societatea utilizează energia produsă de panourile fotovoltaice.

ENTEL va porni, între orele 19.00 și 24.00, și al doilea motor în cogenerare. Potrivit Primăriei Focșani, acesta va produce aproximativ 5,2 MWh de energie electrică.

Primarul Cristi Misăilă le-a cerut locuitorilor și marilor consumatori să reducă utilizarea energiei în orele de vârf.

„Fac un apel către marii consumatori, dar și către cetățenii municipiului Focșani ca, în măsura posibilităților, să facem tot posibilul pentru a reduce consumul de energie electrică, mai ales în orele de vârf”, a transmis primarul Focșaniului.