Pe strada Bicaz din Focșani se asfaltează în această perioadă, deși temperaturile au scăzut și plouă. Temperaturile în municipiu au fost în ultimele zile în jurul a zero grade, la care constructorii de drumuri nu ar mai trebui să lucreze. Cu toate acestea, pe strada Bicaz, unde mai mult s-a stat decât s-a lucrat în ultimii ani se toarnă sau se pregătește turnarea de asfalt.
Reglementările din domeniu stipulează foarte clar că temperaturile la care trebuie așternut asfaltul sunt mult mai mari. Potrivit normativului publicat de Ministerul Dezvoltării privind condițiile de lucru cu condițiile asfaltice, care poate fi consultat AICI, temperatura minimă la care poate turna asfaltul este de 10 grade Celsius. În cazul în care este vorba de un asfalt special, cu polimeri, utilizat însă numai pentru anumite tipuri de investiții, pragul crește la 15 grade. De asemenea, se stipulează clar că suprafața trebuie să fie uscată. În cazul în care plouă sau este vânt puternic, lucrările se întrerup și sunt reluate ulterior.
Reglementările Ministerului Dezvoltării:
Art.79. Aşternerea mixturilor asfaltice se face la temperaturi ale stratului suport de minimum 10 grade C , pe o suprafață uscată.
Art.80. În cazul mixturilor asfaltice cu bitum modificat cu polimeri aşternerea mixturilor asfaltice se va face la temperaturi ale stratului suport de minimum 15 grade C, pe o suprafață uscată.
Art.81. Lucrările se întrerup pe vânt puternic sau ploaie şi se reiau numai după uscarea stratului suport.
Lucrările de pe strada Bicaz fac parte intr-un proiect în care mai sunt cuprinse străzile Anghel Saligny, 1 Decembrie 2018, Bârsei, Bicaz și Odobești. Finanțarea este asigurată cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional. Responsabile pentru derularea acestui program sunt Agenția de Dezvoltare Regională Sud – Est Brăila, care este subordonată Autorității de Management POR din Ministerul Dezvoltării, care a reglementat condițiile de asfaltare.
Liberalii cer oprirea lucrărilor
Consilierul PNL Victor Dumitru a cerut oprirea lucrărilor până când condițiile meteorologice permit acest lucru.
”După ce timp de aproape doi ani lucrările de pe strada Bicaz, ca de altfel de pe multe străzi din oraș, derulate cu fonduri europene sau locale, edilul de Focșani s-a gândit să le facă o bucurie celor care locuiesc în zonă și a demarat lucrările de asfaltare, chiar dacă suntem la începutul iernii, iar afară temperaturile sunt în jurul de zero grade, în condiții de ploaie, lapoviță sau chiar puțină ninsoare.
Astfel, în cadrul proiectului derulat pe fonduri europene privind resistematizarea, s-au demarat lucrările de asfaltare a trotuarelor și se pregătește intens terenul pentru turnarea primului covor asfaltic, în condiții total nefavorabile pentru acest gen de lucrări.
Îi solicit primarului, dar și firmei care execută lucrarea, să sisteze, măcar temporar lucrările, până ce condițiile meteorologice permit executarea lor”, a spus consilierul PNL Victor Dumitru într-o postare pe pagina sa de Facebook.