Incendiul de pe centura Focșaniului, din zona Kaufland, s-a produs la o secție de confecții. Din fericire, nu au fost oameni surprinși în interior. Două persoane au suferit atacuri de panică și au ajuns la spital. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 1000 mp, iar la fața locului au intervenit patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o autospecială de descarcerare.
Din cauza amplorii incendiului, a fost o avertizare Ro Alert pentru ca zona să fie ocolită de persoanele care au treabă prin zonă.