Acasă Administrație Inspectorul-șef al Jandarmeriei Vrancea, col. Adrian Babiș, a trecut în rezervă. Prefectul...

Inspectorul-șef al Jandarmeriei Vrancea, col. Adrian Babiș, a trecut în rezervă. Prefectul Marius Iorga: „O carieră demnă și onorabilă”

0
317

Inspectorul-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, colonel Adrian Babiș, a trecut în rezervă, în urma unei ceremonii organizate ieri, 31 iulie, la sediul unității. Evenimentul a marcat încheierea oficială a carierei sale în structurile de ordine publică și siguranță națională.

La ceremonie a fost prezent și prefectul județului Vrancea, Marius Iorga, care a transmis un mesaj de mulțumire și apreciere pentru activitatea colonelului Babiș. Potrivit acestuia, relația de colaborare cu Jandarmeria Vrancea, sub conducerea actualului inspector-șef, a fost una „corectă și eficientă”, bazată pe „dialog deschis, profesionalism și respect reciproc”.

„Împreună am gestionat situații complexe la nivelul județului, cu echilibru, responsabilitate și încredere. Întotdeauna interesul public a fost mai presus de orice”, a subliniat prefectul, într-o postare publică.

Colonelul Adrian Babiș a fost descris de reprezentantul Guvernului în teritoriu ca un reper de conduită militară și civică, iar modul în care a condus Inspectoratul Județean de Jandarmi a fost caracterizat ca exemplar.

„Ieșirea la pensie înseamnă o trecere către o altă etapă, una în care sper să se bucure de mai mult timp pentru sine, pentru familie, pentru liniște”, a adăugat Marius Iorga, încheindu-și mesajul cu un gând de respect pentru întreaga carieră a ofițerului.

Colonelul Babiș lasă în urmă o activitate de peste două decenii în slujba siguranței publice, timp în care a fost implicat în gestionarea mai multor situații de criză la nivel județean, inclusiv în perioadele pandemice sau în contextul unor fenomene meteorologice extreme.