Acasă Administrație Investiții de peste 200 de milioane de lei în lucru la Adjud

Investiții de peste 200 de milioane de lei în lucru la Adjud

0
80

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, și primarul municipiului Adjud, George Nica, au verificat luni, 24 august, mai multe dintre investițiile aflate în derulare sau recent finalizate în municipiu. Valoarea proiectelor publice și private prezentate depășește 200 de milioane de lei.

Printre investițiile aflate în lucru se numără:

  • renovarea Corpului B al Colegiului Național „Emil Botta”, unde partea eligibilă prin PNRR a fost finalizată pentru respectarea termenului de 31 august. Au rămas doar cheltuieli neeligibile, iar după finalizarea investiției elevii vor putea învăța numai dimineața;
  • campusul Colegiului Tehnic „Gheorghe Balș”, cu săli de clasă, laboratoare, ateliere, cămin cu 100 de locuri, cantină și infrastructură sportivă;
  • proiectele de la Spitalul Municipal Adjud, care vizează eficiența energetică, fluidele medicale, digitalizarea, Secția de îngrijiri paliative și ambulatoriul;
  • transformarea fostului Club al Copiilor într-un centru educativ și recreativ;
  • lucrările de la Școala Gimnazială „Principele Radu” din Adjudu Vechi și amenajarea Grădinii „Ciocârliei”;
  • modernizarea Parcului Lahovari;
  • construirea unei creșe cu 110 locuri;
  • reabilitarea Gării Adjud;
  • lucrările la sediul Parchetului și proiectul pentru Judecătoria Adjud;
  • noul sediu al Secției de Pompieri;
  • modernizarea rețelei electrice din municipiu;
  • actualizarea Planului Urbanistic General;
  • asfaltarea DJ 119J, între Adjud, Adjudu Vechi și Șișcani;
  • campusul industrial și rezidențial dezvoltat de grupul UMB în nordul municipiului.

Proiectele se află în stadii diferite. Unele au ajuns la recepție, altele sunt în execuție, iar o parte se află încă în licitație sau înaintea începerii lucrărilor.

Primarul George Nica a vorbit despre necesitatea continuării investițiilor și despre colaborarea dintre administrația locală, Consiliul Județean și celelalte instituții implicate.

„Sunt convins că dezvoltarea municipiului Adjud depinde, în primul rând, de o colaborare solidă între administrația locală, autoritățile județene și centrale, instituțiile implicate, mediul de afaceri și cetățeni. Avem nevoie de această colaborare pentru a continua investițiile aflate în derulare și pentru proiectele noi pe care vrem să le implementăm în Adjud, Adjudu Vechi, Șișcani și Burcioaia. Administrația locală are un obiectiv clar: să continue investițiile care contribuie la modernizarea municipiului, la îmbunătățirea condițiilor de trai și la crearea unor noi oportunități pentru comunitatea noastră. Fiecare șantier deschis, fiecare proiect finalizat și fiecare investiție atrasă reprezintă un pas înainte pentru Adjud. Vrem să construim un municipiu modern, cu mai multe oportunități, în care să merite să trăiești, să muncești, să investești și să îți crești copiii”, a declarat George Nica.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a apreciat că volumul investițiilor aflate acum în derulare poate schimba poziția municipiului în regiune.

„Toate investițiile care sunt în execuție pe raza municipiului Adjud trec de 200 de milioane de lei, fiind proiecte finanțate din fonduri europene, naționale și locale. Ceea ce este cel mai important este faptul că Adjudul cunoaște, în sfârșit, dezvoltarea și că această comunitate se află cu adevărat în prim-plan. Este momentul Adjudului să redevină un centru regional și să cunoască o dezvoltare din toate punctele de vedere. O mare parte dintre proiecte au devenit deja realitate și se văd, iar aceasta demonstrează că se poate să construim și să dezvoltăm infrastructura locală. Sunt convins că și restul investițiilor aflate în derulare vor fi finalizate și vor conduce la îmbunătățirea condițiilor de trai ale oamenilor din Adjud și din întreaga zonă”, a declarat Nicușor Halici.