Președintele Klaus Iohannis organizează joi o nouă întâlnire primul ministru Ludovic Orban și cu miniștrii din guvernul condus de acesta. La discuții va participa și Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, alături de miniștrii Educației și Cercetării și Afacerilor.
Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că aceste întâlniri vizează informarea reciprocă și găsirea celor mai bune abordări, în condițiile în care PSD a lăsat în urmă ”dezastru și dezordine”.
“Nu doresc să fac declaraţii în locul lor. Dar mi se pare absolut normal – şi împreună cu domnul prim-ministru am hotărât să avem acest stil de lucru – să ne întâlnim destul de des pentru a ne informa reciproc şi pentru a discuta care sunt cele mai bune abordări. Evident, Guvernul pe partea de care se ocupă Guvernul şi eu pe partea de care se ocupă preşedintele. Însă, vreau să ştiu ce se întâmplă, ei vor să mă informeze. Am avut discuţii foarte bune. Sigur, în această etapă, preponderent discuţii pe analiză, pe ce au găsit. Este cutremurător, de multe ori, ce dezastru au lăsat PSD-iştii şi ce dezordine. Dar noi avem soluţii, ei au soluţii, împreună avem soluţii şi, chiar dacă situaţia este foarte proastă, o să aflaţi de la miniştri despre aceste lucruri”, a declarat Klaus Iohannis într-o conferinţă de presă la sediul PNL.