IPJ Vrancea vine cu precizări cu privire la agresiunea care l-a trimis la spital pe primarul din Slobozia Bradului

0
367

Merlin Ivancea, primarul PNL din comuna Slobozia Bradului, a fost victima unei agresiuni în timp ce verifica cum se realizează o construcție.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, primarul comunei a solicitat sprijinul poliției la ora 10:13, contactând direct șeful postului de poliție comunal.

La scurt timp, o patrulă a ajuns la fața locului, unde mai multe persoane au devenit agresive față de edil. Pentru a restabili ordinea, polițiștii au folosit spray iritant-lacrimogen și au reușit să aplaneze conflictul. Din cauza numărului ridicat de persoane implicate și a potențialului risc de escaladare, a fost solicitat sprijin suplimentar prin Centrul Operațional.

În sprijin au intervenit echipaje suplimentare de poliție, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.

La ora 10:28 a fost înregistrat și un apel la 112 privind incidentul, însă apelantul a confirmat că forțele de ordine se aflau deja la fața locului.

Primarul a fost transportat la spital de un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), pentru îngrijiri medicale de specialitate. Celelalte persoane implicate au fost conduse la sediul Secției de Poliție Rurală Gugești pentru audieri.

Cercetările sunt în curs, sub coordonarea unui procuror, pentru a stabili împrejurările exacte ale incidentului și pentru luarea măsurilor legale față de persoanele implicate.