IȘJ își reduce activitatea joi și vineri din cauza dezinfecției împotriva coronavirusului. Inspectorilor școlari li s-a recomandat să lucreze de acasă

0
28

Inspectoratul Școlar Județean Vrancea va avea activitatea redusă joi și vineri, când în instituție se va face dezinfecția împotriva coronavirusului. Decizia a fost luată de conducerea ISJ, instituția fiind una în care zilnic vin sute pe persoane, mai ales în perioadele de mobilitate a personalului didactic. Prin urmare, vor rămâne deschise secretariatul și contabilitatea, dar se va lucra și la personal, iar inspectorilor școlari li s-a recomandat ca în aceste două zile să lucreze de acasă, până la dezinfecția birourilor și a holurilor.

În prezent, orice persoană care intră în instituție trebuie să utilizeze  substanță dezinfectantă pentru mâini, iar în birouri se află de asemenea recipiente cu astfel de substanțe.

Inspectoratul Școlar Județean este una dintre instituțiile foarte aglomerate, mai ales în perioadele de depunere a dosarelor în cadrul etapelor de mobilitate a personalului didactic, dar este vizitat și de părinții care își aduc copiii din străinătate la școlile din județ.