Judoka de la CSM 2007 Focșani, Asley Gonzalez,a ocupat primul locul la Roma European Open. Judoka legitimat la CSM Focșani 2007, Asley Gonzalez (cat. 100 kg), a reprezentat România la turneul de judo de la Roma, care s-a desfășurat ieri și astăzi în capitala Italiei.
La acest concurs au participat 401 sportivi din 36 de țări, 228 la masculin și 173 la feminin.
Asley Gonzalez se afla înaintea acestui turneu (6 martie) pe poziția 21 în World Ranking List cu 2096 de puncte, fiind în acest moment pe loc calificabil (locul 20-690 de puncte, Ranking for Olympic Games) pentru Jocurile Olimpice de la Paris, Franța, care vor începe pe 26 iulie 2024.
După un prim tur liber, sportivul nostru l-a învins prin ippon, în turul al 2-lea, pe Adil Karimli din Azerbaidjan (min. 3.33).
În turul al 3-lea, Asley Gonzalez l-a învins, tot prin ippon, pe italianul Enrico Bergamelli.
În semifinalele cat. 100 kg, Asley a câștigat meciul prin ippon în fața germanului Falk Petersilka (min 2.59).
În finala cat. 100 kg a turneului de la Roma, Asley Gonzalez a câștigat prin waza-ari (în prelungiri) în fața britanicului Harry Lovell-Hewitt (Golden Score – min. 5.05. Gonzalez se antrenează la lotul olimpic de la Oradea, iar la Focșani este pregătit de Stănică Grosu și Marinel Palade.
Sportivul nostru (de origine cubaneză) are cetățenie română din anul 2021 și este fost campion mondial de judo la cat. 90 kg, la Rio de Janeiro, în 2013.



