La Ciorăști nu sunt probleme cu apa după ce s-a dublat capacitate de pompare

0
112

În comuna Ciorăști nu sunt probleme cu furnizarea apei potabile, chiar dacă ultima perioadă consumul a crescut foarte mult. Sistemul de alimentare se află în întregime în administrarea autorităților locale, după ce anul trecut a fost preluată rețeaua din patru sate de la Consiliul Județean Vrancea. Calitatea apei a fost îmbunătățită prin montarea mai multor filtre, în timp ce capacitatea de pompare a fost mărită prin montarea trei pompe noi, pe lângă cele trei care existau deja.

Investiția s-a dovedit foarte utilă în ultima perioadă, când în comună furnizarea apei nu a fost întreruptă deși consumul a s-a mărit din cauza folosirii apei în agricultură.

”Avem un consum foarte mare, de aproape 800 metri cubi pe zi, însă nu au fost probleme deoarece am pus în funcțiune patru pompe, față de două în mod normal, pentru a mări debitul. Comuna este alimentată din trei puțuri aflate în satul Vâjâitoarea (comuna Tătăranu – n.r.), care ne asigură apa necesară. Ca să nu avem probleme pe perioada verii, la începutul anului am montat încă trei pompe și am reușit astfel să mărim debitul și să furnizăm apă fără întrerupere locuitorilor. La noi vin pentru a lua apă cu cisternele și agriculturii din comunele învecinate, contra cost”, a declarat Nicolae Braicău, primarul comune Ciorăști.

Autoritățile locale intenționează ca pe viitor să monteze panouri fotovoltaice la stația de pompare a apei, pentru a produce energia necesară funcționării pompelor și a celorlalte echipamente.