La Vulturu s-au asfaltat 5, 5 km de drumuri

0
42

Primăria Vulturu va încheia în curând etapa a III-a a proiectului ”Modernizare drumuri de interes local, comuna Vulturu”. Acesta prevede asfaltarea a 5,5 km de drumuri în satele Vulturu, Hîngulești și Boțîrlău. Lucrările au început în toamna anului trecut și au continuat în această primăvară. La această dată a mai rămas de realizat stratul de uzură pe drumurile din satul Boțîrlău, care va fi finalizat în cel mai scurt timp. Investiția este realizată cu fonduri din bugetul local.

”Am asfaltat toate drumurile prevăzut în proiect din cele trei sate. La Vulturu și Hîngulești am pus ambele straturi de asfalt, iar la Boțîrlău vom realiza în curând și stratul de uzură. Avem încă un proiect de asfaltare în lucru, pentru 14 km de drumuri, la care am realizat proiectul tehnic și urmează să identificăm sursa de finanțare. Vom continua modernizarea infrastructurii rutiere din comună până când toate drumurile vor fi asfaltate”, a declarat Nicușor Păcuraru, primarul comunei Vulturu.

Anul trecut, la Vulturu au fost asfaltate drumuri cu o lungime totală de aproximativ 13 km, prin intermediul a două proiecte, unul cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării, iar altul din bugetul local.