Liberalii și pesediștii s-au ”încăierat” pe alocarea de fonduri pentru drumurile calamitate din patru comune

0
177

Ședința Consiliului Județean Vrancea de marți a avut pe ordinea de zi un proiect pentru alocarea de fonduri pentru efectuarea unor lucrări urgente la drumurile, podurile și zidurile de sprijin calamitate din comunele Gura Caliței, Negrilești, Valea Sării și Nereju. Consilierii PSD s-au opus proiectului, care a fost aprobat cu voturile consilierilor PNL și USR. Reprezentații PNL și PSD și-au adus acuzații dure după vot după ședință, în contextul în care președinția Consiliului Județean va fi preluată, din luna octombrie, de social – democratul Nicușor Halici iar la finalul anului vor avea loc alegeri parlamentare și președințiale. 

Ionel Cel – Mare, vicepreședintele Consiliului Județean, a susținut că este nevoie de lucrări urgente, mai ales în Gura Caliței, pentru ca sale să nu fie izolate în cazul unor alunecări de teren. La rândul său Romeo Iordache, directorul Direcției Tehnice și Investiții, a spus că s-a propus alocarea unor sume prevăzute inițial pentru ultimul trimestru al anului pentru intervenții în zonele în pericol.

”Votul incalificabil al consilierilor PSD a fost îndreptat, culmea, și către comunitățile cu primari PSD (Valea Sării, Negrilești și Nereju – din octombrie),  deoarece proiectul viza și refacerea unor poduri și ziduri de sprijin de pe DJ-urile care traversează acele comune.

Maniera de a se opune investițiilor derulate de CJ Vrancea pare lipsită de logică la PSD-ul condus de Nicușor Halici. Dacă așa înțelege președintele ales al CJ să se raporteze la comunitățile locale înseamnă că în campania electorală a mințit cu nerușinare când a spus că va fi președintele tuturor vrâncenilor”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Vrancea.

În replică la aceste acuzații, social – democrații vrânceni au acuzat că votul a fost manipulat de vicepreședintele Ionel Cel – Mare și că situația drumurilor era cunoscută de multă vreme și că alocarea de fonduri în ultima lună de mandat a PNL ridică semne de întrebare. De asemenea, PSD Vrancea a susținut că actuala conducere a CJ a accesat mai puține fonduri europene decât precedenta.

”1. Aceste alunecări de teren sunt cunoscute de peste 20 de ani, iar voi, în patru ani de mandat, nu ați fost în stare să faceți nimic pentru cei 1400 de locuitori afectați. De ce au devenit brusc importanți acum, în ultima lună de mandat? Pentru că vă e frică de pierderea voturilor! Este dezgustător cum încercați să câștigați voturi de pe urma tragediilor pe care le-ați ignorat atâta timp!

  1. Ați avut în mână finanțarea europeană pentru drumul județean ce ar fi conectat comuna Gura Caliței de comuna Dumitrești, o finanțare sigură atunci când ați preluat mandatul în 2020. Și ce-ați făcut? Ați stat cu mâinile în sân, incapabili să mișcați un deget pentru a păstra acei bani și a oferi locuitorilor acestor comunități un drum modernizat. Iar acum, în disprețul vostru total față de vrânceni, veniți cu o mascaradă de „lucrări de urgență”, o glumă proastă menită doar să arunce praf în ochii celor pe care i-ați ignorat timp de patru ani. De unde luați banii? Evident, din buzunarele vrâncenilor! De ce să vă mai bateți capul să atrageți fonduri europene, când e mult mai ușor să jecmăniți cetățenii? Ipocriților fără scrupule din PNL, dacă tot ați pierdut banii europeni, de ce nu ați inclus acest drum vital în programul Anghel Saligny? De ce? Pentru că nu v-a păsat niciodată de comunitățile care nu vă aduc voturi. Ați preferat să puneți la punct drumurile care duc la casele voastre, asfaltate deja de două sau trei ori, în timp ce drumurile pe care circulă vrâncenii de rând, sunt lăsate în paragină. Ați pierdut sume colosale de bani europeni, bani pe care nu-i vom mai vedea niciodată!
  2. Ați avut la dispoziție resurse masive, dar ați reușit să atrageți doar 20 de milioane de euro, comparativ cu cele 60 de milioane de euro obținute în mandatul anterior de PSD pentru drumuri județene. Acest eșec rușinos va rămâne o pată veșnică de care nu veți scăpa niciodată!”, susține PSD Vrancea într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a organizației.