Liviu Macovei susține că suspendarea din USR pe un an de zile, în urma unei decizii a conducerii organizației județene, a fost făcută deoarece strica jocurile de culise din partid și pentru că scorul său electoral era mai mare decât al organizației. Omul de afaceri a fost ales președinte al USR Focșani în octombrie 2019 și a fost anunțat candidat pentru funcția de primar al Focșaniului. La începutul acestei săptămâni, el și alți șase membri USR au fost suspendați pe perioade cuprinse între șase luni și doi ani, unul din motive fiind tensiunile interne le care le-ar fi provocat și o presupusă încercare de a prelua controlul organizației.
”Am crezut că las în urmă politica făcută prin colțuri de restaurante și că vom promova o administrație menită să servească cetățeanul, nu să asigure salarii, comisioane și acces la lucrări publice membrilor de partid și apropiaților acestora. Este trist că tocmai eu am fost acuzat de așa ceva și de multe altele.
Din păcate, spre marea mea dezamăgire am întâmpinat destul de repede multe nedreptăți pe care credeam că le-am lăsat în urmă. Un grup de oameni mărunți, cu interese mărunte, își bat joc de buna credință a membrilor simpli și a simpatizanților și nu o spun doar eu, ci si oamenii cu care comunic pe stradă. Acest grup are ca principal obiectiv pierderea onorabilă a alegerilor pentru a putea să-și conserve poziția în partid și pentru a avea ocazia de a negocia sinecuri cu câștigătorii alegerilor
Faptul că obiectivul meu este câștigarea alegerilor și că mi-am pus toată priceperea și energia în slujba acestui scop a constituit o amenințare pentru naivii membri ai Biroului Județean USR, manipulați cu măiestrie de un individ aflat aproape în permanență pe poziții publice de aproximativ 25 de ani. Un individ care a fost membru în 7 guverne, inclusiv în guvernul Grindeanu (cel care a emis celebra ordonanță 13)”, spune Liviu Macovei, într-un punct de vedere publicat pe pagina sa de Facebook.
Liviu Macovei spune că a fost împiedicat să își construiască o echipă care să facă față celor PSD și PNL, dar și să fie mai vizibil.
”Trist a fost să constat că, speriați de proximitatea alegerilor și că scorul meu este mult peste cel al partidului, au apelat la practici specifice securității anilor 50. Au pus pe cineva să facă o sesizare plină de minciuni la care mi-a fost și greu să răspund. Am răspuns înțelegând că regulile partidului în care m-am înscris trebuie respectate fără să-mi imaginez ca ele pot fi folosite în alte scopuri. Încă mai consider că statutul USR trebuie respectat, dar în aceeași măsură de către toți membrii partidului.
Am dovedit atât ca om simplu, dar și ca antreprenor, că succesul se obține prin muncă, prin consecvență și corectitudine. Nu avem nevoie de vreun partid politic pentru a câștiga Primăria Focșani și a scăpa de PSD din administrația publică, dacă asta nu se poate. Avem nevoie doar de oameni credibili pentru care lumea să iasă la vot. Să le demonstrăm focșănenilor că vom munci pentru ei, nu pentru interesul personal, pentru o administrație curată, profesionistă și modernă”, a mai spus Liviu Macovei.
Acesta a lăsat să se înțeleagă că ar putea candida ca independent la funcția de primar al Focșaniului.