Acasă Administrație Lucrările la Sala de Lectură a Bibliotecii Județene Vrancea avansează

Lucrările la Sala de Lectură a Bibliotecii Județene Vrancea avansează

0
93

Lucrările de consolidare și restaurare a Sălii de Lectură a Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea sunt în desfășurare, investiția având o valoare totală de 12,8 milioane de lei. Proiectul este finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a verificat stadiul lucrărilor, iar administrația județeană susține că acestea se desfășoară conform graficului stabilit.

„Este o investiție importantă pentru Vrancea, pentru că nu vorbim doar despre consolidarea și restaurarea unei clădiri, ci despre crearea unui spațiu modern, sigur și eficient energetic, destinat educației, cercetării și lecturii”, a declarat Nicușor Halici.

Proiectul prevede consolidarea structurii de rezistență, restaurarea și dotarea imobilului, precum și lucrări pentru reducerea consumului de energie.

La finalul investiției, Sala de Lectură din strada Mr. Gh. Sava nr. 4, din Focșani, ar urma să ofere condiții mai bune pentru studiu, cercetare și lectură, păstrând în același timp caracteristicile clădirii.

Spațiul va putea fi folosit de elevi, studenți, profesori, cercetători, scriitori și alți utilizatori ai Bibliotecii Județene.

Valoarea totală a proiectului este de 12,8 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027.