O femeie a sunat la 112, pe 18 august și a reclamat că fiul său o amenință cu moartea. La fața locului au intervenit polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Golești, care au găsit-o pe femeie și nora acesteia, bărbatul acuzat plecând între timp din locuință.
În urma evaluării situaţiei de fapt, pe baza formularului de evaluare a riscului, polițiștii au stabilit că există un risc iminent în cauză, urmând a fi emise două ordine de protecție provizorii, față de fiul și de nora femeii care a făcut sesizarea.
Deși femeia a depus plângere împotriva celor în cauză, ea nu a fost de acord și cu măsura monitorizării electronice.
Polițiștii au întocmit dosare penale, în care sunt continuate cercetările, în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză și luării măsurilor legale ce se impun.
Tot pe 18 august, la ora 20.30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Odobești au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 28 de ani, cu privire la faptul că în jurul orei 18.00, în urma unui conflict verbal, a fost lovită de către concubinul ei, împreună cu care locuiește.
În urma evaluării situaţiei, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, însă reclamanta nu a fost de acord cu montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Pe 19 august, polițiștii Secției de Poliție Rurală Panciu au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 27 de ani, cu privire la faptul că la ușa sa se află concubinul ei, cu un topor în mână.
Polițiștii au stabilit că în jurul orei 03.10, în timp ce se afla la domiciliul părinților apelantei, bărbatul ar fi luat un topor din curte și ar fi spart un geam, de la o ușă a locuinței.
În cauză fost întocmit formularul de evaluare a riscului, rezultând risc iminent, însă femeia a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere


