Pe 26 august, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Odobești au depistat și oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani, din comuna Munteni-Buzău, județul Ialomița. În urma legitimării și verificării acestuia în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă conducătorul auto s-a sustras de la recoltarea mostrelor biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Un alt bărbat, de 32 de ani, din Panciu, a fost depistat la ora 04.24 de polițiștii din cadrul Poliţei Oraşului Panciu în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului.
Aparatul etilotest a indicat în cazul acestuia un rezultat de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru fapta sa
Duminică, 28 august, ora 08:05, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală 6 Nănești au depistat în trafic, pe DN 23, în comuna Măicănești, un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din municipiul Focșani. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Tot duminică, la ora 18:19, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic pe DJ 205 H, în comuna Pufești, un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din localitate. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La ora 20:48, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra au depistat în trafic, pe DN 2 D, în comuna Valea Sării, un autoturism condus de un bărbat, de 59 ani, din comuna Țifești, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilometru, a rezultat valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În cursul nopții trecute, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au depistat în trafic, pe DN 2 D, în comuna Bârsești, un autoturism condus de un bărbat de 24 de ani. Acesta a fost testat și a rezultat valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.