Polițiștii au prins mai mulți șoferi care s-au urcat băuți la volan. Duminică, la 15.40, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au oprit în trafic, pe DJ 205 B, în comuna Țifești, un autoturism condus de un bărbat, de 37 de ani, din localitate. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Totodată, polițiștii au stablit că cel în cauză avea dreptul de a conduce suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
În cursul nopții trecute, în jurul orei 01:10, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Cotești au oprit în trafic, în comuna Popești, un autoturism condus de un bărbat, de 33 de ani, din localitate.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Tot în cursul nopții trecute, ora 01:00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală 1 Golești au oprit în trafic, pe o stradă din comuna Garoafa, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din București, care emana halenă alcoolică.
Polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat. Fiind condus la spital, bărbatul a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.



