Majorarea tarifelor la salubritate nu a fost votată de Consiliul Local Focșani

0
78

Consiliul Local Focșani nu a aprobat majorarea tarifelor la salubritate cerută de primarul Cristi Misăilă, la ședința care a avut loc miercuri. Cei 11 consilieri PNL și USR prezenți la ședință s-au abținut la vot, iar cele opt voturi ale aleșilor PSD au fost insuficiente pentru votarea proiectului. Majorarea tarifelor a fost solicitată de CUP Salubritate, care a invocat creșterea prețurilor carburanților și a costurilor cu forța de muncă, în principal.

Primarul Focșaniului a susținut că societatea se află într-o situație dificilă și din cauza majorării tarifelor la rampa de deșeuri de la Muchea, Brăila. În aceste condiții, prestarea serviciului de salubritate ar fi în pericol.

”Vă aduc la cunoștință că această societate, tot din cauza neactualizării prețurilor, a avut în anul 2021 pierderi de 1,35 milioane lei. A mai reușit să reducă din pierderi datorită activității de asfaltare. Astăzi am făcut o analiză și CUP Salubritate riscă să intre în incapacitate de plată deoarece avem întârzieri la obligațiile la bugetul de stat de cel puțin 90 de zile, pentru care calculează majorări și penalități”, a spus primarul Cristi Misăilă în ședință.

Edilul a susținut că, în aceste condiții, nu se știe dacă va mai putea fi asigurată strângerea zilnică a deșeurilor menajare din Focșani. Argumentele sale nu au fost însă suficiente pentru a-i convinge pe consilierii PNL și USR, care s-au opus în permanență majorării tarifelor, motivând că trebuie găsite alte soluții.