Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică un proiect care modifică regulile de organizare și funcționare a palatelor și cluburilor copiilor, precum și ale cluburilor sportive școlare. Dacă va fi adoptat în forma propusă, ordinul se va aplica din anul școlar 2027–2028 și va viza inclusiv unitățile de profil din Vrancea.
Una dintre modificările propuse privește numărul de copii necesar pentru funcționarea grupelor din palatele și cluburile copiilor. Pentru grupele de începători este prevăzută o medie de 22 de copii, fără ca efectivul să scadă sub 18.
La cercurile de dans modern sau sportiv, proiectul stabilește o medie de 16 elevi și minimum 14, iar la dans popular o medie de 18 elevi și minimum 16. Pentru grupurile vocale sunt prevăzuți în medie 14 elevi, dar nu mai puțin de 12, iar pentru ansamblurile vocale și coruri o medie de 20 și minimum 16.
Proiectul modifică și condițiile pentru constituirea normelor. Un cerc cu normă întreagă în care instruirea este colectivă ar urma să aibă minimum 100 de copii și o normă de 20 de ore pe săptămână. Pentru cercurile conduse de maistru instructor, maistru coregraf, antrenor, institutor sau învățător sunt prevăzuți minimum 130 de copii și 26 de ore săptămânal.
În cazul activităților cu instruire individuală, numărul total al copiilor din toate grupele trebuie să fie de minimum 40. Activitățile desfășurate sâmbăta și duminica ar urma să fie incluse în norma didactică.
Sunt propuse schimbări și pentru cluburile sportive școlare. Din anul școlar 2027–2028, secțiile de club sportiv școlar care funcționează pe lângă unități de învățământ cu personalitate juridică ar urma să fie transferate, prin decizia inspectoratului școlar, către cluburi sportive școlare cu personalitate juridică.
Un club sportiv școlar cu personalitate juridică ar trebui, ca regulă generală, să aibă cel puțin 500 de elevi înscriși. Proiectul prevede însă excepții pentru județele în care funcționează un singur astfel de club.
Autoritățile locale și județene ar putea finanța atât activități și evenimente ale palatelor și cluburilor copiilor, cât și cluburile sportive școlare, prin hotărâri proprii.
Documentul este deocamdată în consultare publică. Ministerul Educației primește propuneri și observații timp de 10 zile calendaristice de la publicarea proiectului, care a avut loc pe 28 septembrie.



