Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, a venit vineri în Vrancea pentru a se întâlni cu primarii PNL și candidații liberali de la alegerile locale la invitația lui Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice și a senatorului Cătălin Toma, președintele PNL Vrancea. Marcel Boloș a discutat despre proiectele cu fonduri europene pe care le pot realiza primăriile și a făcut referire în mod special la construcția de rețele de alimentare cu gaze în mediul rural, pentru care din 17 august s-a deschis sesiunea de depunere a cererilor de finanțare. Este pentru prima dată când se acordă finanțare pentru asemenea investiții, din fonduri europene.
”Apelul de proiecte este deschis de pe 17 august 2020 și vă aștept cu cât mai multe proiecte. Vă spun acest lucru deoarece chiar dacă în prima etapă avem 235 de milioane de euro deja ne-am gândit cum vom suplimenta această sumă, fie din fondurile din politica de coeziune, fie din programul național de recuperare și reziliență”, a spus Marcel Boloș.
Ion Ștefan, candidatul PNL la funcția de primar al Focșaniului și Cătălin Toma, candidatul la funcția de președinte al Consiliului Județean au avut o inițiativă în Parlament încă din urmă cu câțiva ani cu privire la gazele naturale și au făcut demersuri pentru ca aceasta să se concretizeze după venirea la guvernare a PNL. Pe lângă posibilitatea de accesa fonduri europene, Guvernul Orban a inclus pe lista priorități construcția unei magistrale de gaze între Ghergheasa (Buzău) și Focșani, prin care localitățile din zona de sud a județului vor avea acces la gaze.
Ministrul Marcel Boloș a spus că Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, l-a convins să renunțe la multe dintre condițiile impuse inițial în ghidul de finanțare. Acesta prevede acordarea unei sume de 6500 de euro pe gospodărie, iar condiția este ca localitățile să aibă cel puțin 1000 de gospodării, număr pe care îl pot obține prin asocierea între ele. Ministrul Fondurilor Europene a arătat, răspunzând întrebărilor primarilor, că este foarte simplu de îndeplinit condițiile prevăzute în ghidul de finanțare.
”Nu este nevoie de un acord între localități dacă aveți 1000 de gospodării. Dacă dumneavoastră doriți să vă maximizați punctajul aveți mai multe posibilități. Dacă la acest criteriu vreți să aveți un punctaj maxim puteți face un parteneriat. Fiecare face studiu de fezabilitate separat, alianța este doar pentru punctaj. Fiecare localitate poate avea și operator separat. Acordul de parteneriat este foarte flexibil.
….
Ghidul de finanțare pentru extinderea rețelelor de alimentare cu gaze este cel mai simplu ghid de când sunt eu ministru. Acesta prevede doar cererea de finanțare, studiul de fezabilitate și declarația pe propria răspundere. Mai mult de atâta nu știu ce puteam face”, a spus ministrul Fondurilor Europene.
Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, le-a atras atenția primarilor și candidaților PNL că proiectele trebuie finalizate în întregime până în anul 2023.
”Trebuie să ne mișcăm cu rapiditate, organizare și responsabilitate, pentru a demara cât mai curând proiectele de extindere a alimentărilor cu gaze pentru care avem finanțare la ora actuală, pentru a termina investițiile în anul 2023”, a spus Ion Ștefan.
Material realizat de SC Mab Cons Media SRL, la comanda PNL Vrancea, cod mandatar financiar 21200012