Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, va face miercuri o vizită în Vrancea, unde are în program vizitarea unor obiective și întâlniri cu directorii de școli și inspectorii școlari. Ministrul va participa la semnarea contractului de execuție a lucrărilor la Centrul de Științe Aplicate de la Colegiul Național Unirea.
Investiția este realizată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții. Monica Anisie va merge și la Jariștea pentru a vedea cum decurg lucrările la grădinița din localitate.



