Astăzi, pe Strada Cuza-Vodă din Focșani a avut loc un accident rutier în care a fost implicată o motocicletă. La fața locului a intervenit un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean, cu o ambulanță de tip C2.
Victima, un bărbat în vârstă de 38 de ani, a fost găsită conștientă, prezentând un traumatism la clavicula stângă și multiple escoriații la nivelul membrului superior și inferior stâng. După acordarea primului ajutor, pacientul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani pentru investigații și tratament suplimentar.