Vasile Bercaru, noul șef al Gărzii Forestiere Focșani, a prezentat în cadrul unei conferințe care sunt obiectivele instituției din acest an. Garda Forestieră are în grijă pădurile din Vrancea și alte cinci județe: Buzău, Brăila, Tulcea, Galați și Vaslui. Garda Forestieră vrea să își pună la punct procedurile de lucru pentru a combaterea tăierile ilegale de lemne. O modalitate este ”resetarea” legislației subsecvente, deoarece situații în care procedurile se contrazic.
Un alt obiect este îmbunătățirea SUMAL – Sistemul de urmărire a masei lemnoase, la care se lucrează acum.
”Viitorul SUMAL va conține 11 module (printre care: GF, OS, Amenajare, Wood traking. Iwod traking, Inspectorul pădurii, Agent, etc);
– Vor fi introduse din nou toate fișele de proprietate;
– Vor fi introduse toate amenajamentele silvice, cu hărțile în format GIS;
– Toate componentele vor fi interconectate logic între ele (conform modului de gospodărire și transport aprobat în România);
– S-au stabilit 5 metode de calcul a APV, pentru estimarea volumului pe picior, în raport cu elementele structurale concrete ale arboretelor;
– Pentru prima dată delegațiile de marcare (pentru așa-zisele ciocane silvice), se va face prin acest sistem SUMAL;
– Inventarele la teren se vor face pe baza unei aplicații pe dispozitive Android – care va conduce la automatizarea prelucrării datelor în SUMAL;
– În urma discuțiilor pe care le-am avut noi, Gărzile, cu Ministerul, s-a stabilit că este oportun a se introduce Avizul electronic, registrul materialelor lemnoase – electronic, trasabilitate asigurată prin GPS, fotografii ale mijloacelor de transport cu încărcătura de material lemnos, limitarea auto care efectuează transporturi de m.l. la un max. de 20 mc pe an.”, a precizat noul inspector șef al Gărzii Forestiere Focșani”, a declarat Vasile Bercaru, șeful Gărzii Forestiere Focșani.
În ceea ce privește fenomenul tăierilor ilegale, acest fenomen s-a redus anul trecut deoarece a scăzut suprafața de pădure care nu este păzită, susțin reprezentanții Gărzii Forestiere.
Vasile Bercaru a spus că va fi foarte receptiv la sesizările care vor fi făcute, cu condiția ca acestea să fie punctuale.