O angajată a Primăriei Panciu a ajuns pe holul instituției, după ce a fost nevoită să plece din birou

0
5

O angajată a Primăriei Panciu a ajuns, la finalul săptămânii trecute, să se mute pe holul instituției, după ce a fost somată de primar să elibereze biroul unde își desfășura activitatea. În primărie au loc schimbări prin birouri decise de edilul Nicolai Mărăscu, prin care unii angajați își schimbă locul în care lucrează.

Astfel,  din informațiile noastre, angajata  din  cadrul Biroului Executări Fiscale trebuia să – și părăsească biroul, iar vinerea trecută a fost nevoită să se conformeze dispozițiilor. Din câte se pare, aceasta nu a putut să se ducă în altă parte și s-a mutat chiar pe holul primăriei.

Incidentul pare să nu fie chiar întâmplător, deoarece primarul Nicolai Mărăscu și-a început mandatul cu un dosar în care era cercetat cu privire la angajările făcute la piața din oraș, iar unul din martori era chiar angajata ajunsă pe holul instituției.

Pentru că mutarea biroului pe hol a început să facă valuri, luni dimineață șefii primăriei încercau să rezolve situația, astfel încât incidentul să nu fie mediatizat.