O bătrână din Popești a dispărut și a fost găsită în comuna Dumbrăveni, cu ajutorul unei femei

0
76

O femeie în vârstă de 86 de ani, din Popești, a dispărut de la domiciliu vineri seara. Polițiștii au fost anunțați sâmbătă de fiul acesteia că a plecat de acasă și nu a mai revenit. La nivelul Secției 5 Poliție Rurală Cotești s-au constituit echipe de căutare, cărora li s-au alăturat efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi, ISU Vrancea, voluntari.

La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic Vrancea, însoțiți de câinele de căutare.

”Vestea bună a venit în această dimineață din partea unei femei, de 56 de ani, din comuna Gura Caliței. Femeia căutată a fost observată de aceasta în albia râului Râmna din comuna Dumbrăveni.

Imediat, a fost predată unui echipaj medical, în vederea evaluării stării de sănătate şi acordarea îngrijirilor medicale.

Mulțumim pe această cale doamnei Anișoara, punctul cheie al acestei  misiuni dar și tuturor oamenilor de bine, voluntari, care au participat alături de noi la căutări!”, au anunțat reprezentanții IPJ Vrancea.