O casă din Cârligele a ars din cauza unui scurtcircuit electric

0
38

O casă din Cârligele a luat foc noaptea trecută din cauza unui scurtcircuit electric. Incendiul a fost anunțat, prin 112, în jurul orei  4.00, iar la fața locului sau deplasat trei echipaje ale Detașamentului de Pompieri Focșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Echipajele de stingere au acționat, în cooperare cu SVSU Cârligele, pentru localizarea și lichidarea incendiului, care se manifesta generalizat la întregul imobil.

În urma evenimentului au ars 80 mp din acoperișul locuinței, construit din lemn cu învelitoare din tablă și plăci de azbociment, precum și bunurile aflate în 3 camere.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Pentru preîntâmpinarea producerii unor incendii generate de exploatarea și folosirea improvizațiilor electrice în locuințele şi gospodăriile cetăţeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al județului Vrancea recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire:

–              Nu suprasolicitaţi instalaţiile electrice prin alimentarea mai multor consumatori electrici (radiatoare, plite, boilere, etc.) de la aceeaşi sursă (prelungitor, priză), în acelaşi timp;

–              Nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi, deoarece pot constitui în orice moment surse generatoare de incendiu;

–              Nu amplasaţi conductorii electrici aflaţi sub tensiune sub covoare, mochete sau preşuri, deoarece un scurtcircuit poate provoca aprinderea acestora;

–              Nu utilizaţi aparate electrice improvizate sau conductori electrici deterioraţi sau neizolaţi corespunzător;

–              Pentru remedierea defecţiunilor constatate la aparatele şi instalaţiile electrice defecte, apelaţi la specialişti sau la persoane autorizate;

–              Verificați instalația electrică și renunțați la aparatele defecte și la improvizații.

–              Este interzisă utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecţie cu defecţiuni sau improvizaţii.