O casă din Golești a fost la un pas să fie scrum din cauza unei lumânări

0
162

O familie din comuna Golești a fost la un pas să-și vadă agoniseala de o viață făcută scrum după ce o lumânare lăsată nesupravegheată în bucătărie a dus la izbucnirea unui incendiu. Evenimentul a avut loc miercuri, în jurul orei 12:00.

După primirea apelului la numărul unic de urgență 112, la fața locului s-au deplasat în cel mai scurt timp 4 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime. La incendiu au intervenit și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Golești.

”La sosirea forțelor de intervenție întreaga locuință era inundată de fum. Echipajele de stingere au acționat rapid reușind să localizeze și să lichideze incendiul în limitele găsite, în aproximativ 30 de minute. În urma evenimentului a ars o mașină de spălat vase aflată în bucătărie, iar din cauza fumului dens au fost deteriorași pereții locuinței”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Vrancea.

Pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri:  

  • asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
  • nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;
  • amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;
  • nu puneți lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele;
  • stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
  • nu adormiţi cu lumânările aprinse.