Acasă Actualitate O casă s-a făcut scrum într-un incendiu la Vidra

O casă s-a făcut scrum într-un incendiu la Vidra

0
103

O casă a fost distrusă într-un incendiu care a avut loc în comuna Vidra, joi dimineața, în jurul orei 6.00. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Stației de Pompieri Vidra, care s-au deplasat trei echipaje, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenție au acţionat pentru localizarea și limitarea efectelor incendiului, care se manifesta la acoperișul unei locuințe în suprafață de circa 100 mp.

 După circa două ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat.

”În urma incendiului, care cel mai probabil a izbucnit din cauza efectului termic provocat de un aparat electric lăsat sub tensiune, au ars 100 mp de acoperiş construit din lemn şi învelitoare din tablă, bunuri de mobilier, aparatură electrocasnică și obiectele de uz casnic”, a anunțat ISU Vrancea.

Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea reaminteşte cetăţenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale şi uneori, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.

 NU IMPROVIZAŢI!

  • Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
  • Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;

Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent. Tot la capitolul improvizaţii se regăsesc şi reparaţiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput ori de un vecin bun la toate, diferenţa de tarif nu justifică pericolul la care vă expuneţi.

 ATENŢIE LA APARATELE ELECTRICE SUB TENSIUNE!

  • Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.
  • Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, radiator, reşou, lampă, televizor şi altele asemenea;
  • Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;