O familie de lebede formată din doi adulți și șapte pui a ajuns, în mod neașteptat, în mijlocul satului Nănești.
Potrivit Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB), până la intervenția voluntarilor, localnicii au oferit păsărilor hrană și protecție.
Cu sprijinul comunității, lebedele au fost capturate în siguranță și relocate pe o baltă mai mare din apropiere, unde pot trăi într-un habitat mai potrivit.
Reprezentanții ACDB au transmis mulțumiri tuturor celor care au contribuit la desfășurarea acțiunii.
„O familie de lebede, formată din doi adulți și șapte pui, a ajuns în mod neașteptat în mijlocul satului Nănești. Până la intervenția noastră, localnicii le-au oferit hrană și protecție. Cu sprijinul comunității, lebedele au fost capturate în siguranță și relocate pe o baltă mai mare din apropiere, unde își pot continua viața într-un mediu mai potrivit”, au transmis reprezentanții ACDB.









