O femeie în vârstă de 82 de ani, din Biliești, a fost scoasă din casa inundată duminică dimineață, în jurul orei 4.00, de un echipaj de poliție al Secției 1 Poliție Rurală Golești.
Unul dintre polițiștii aflați în serviciu pe timpul nopții a fost șeful de post al comunei Biliești care, cunoscând faptul că femeia locuia singura, a mers să verifice situația în care se află aceasta.
Echipajul de poliție a constatat că atât în curtea locuinței, cât și în interiorul acesteia cantitatea de precipitații acumulată atingea circa 100 cm, femeia aflându-se, astfel, într-o reală situație de pericol.
Imediat, au pătruns în interior, unde au găsit femeia dormind.
”Doamna Profira a fost evacuată, pe brațe, de către cei doi polițiști și ulterior a fost condusă la o familie din vecinătate, unde este în siguranță”, au informat reprezentații IPJ Vrancea.


