Pompierii vrânceni au ajutat o femeie din Lepșa care avea nevoie de ajutorul medicilor. Printr-un apel la 112, în jurul orei 15.00, s-a semnat că o femeie este în stare de semiconștiență și are nevoie de ajutor.
”Un echipaj format din patru pompieri dintre care doi paramedici, se afla deja în localitatea Lepșa, la o misiune de evacuarea apei dintr-o gospodărie, așa că s-a dispus ca cei doi salvatori să plece cu autocamionul la caz pentru a interveni cât mai repede. Ajunși la locul indicat salvatorii au acordat primul ajutor femeii, care acuza o stare generală de rău. La scurt timp a sosit un echipaj SMURD din cadrul Stației de Pompieri Vidra, care a preluat pacienta, în vârtă de 57 de ani, și a transportat-o la spital”, a arătat ISU Vrancea.



