Acasă Actualitate O femeie s-a ales cu arsuri grave în explozia din Focșani

O femeie s-a ales cu arsuri grave în explozia din Focșani

0
808

În această dimineață, în jurul orei 07:40, un apel la numărul unic de urgență 112 a semnalat producerea unei explozii urmate de incendiu într-un bloc de garsoniere din Focșani, pe strada Echității.

La fața locului au intervenit de urgență cinci echipaje din cadrul Detașamentul de Pompieri Focșani, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, modulul SMURD și un microbuz. De asemenea, au fost alocate și trei ambulanțe SAJ.

Echipajele au acționat pentru stingerea incendiului și evacuarea a 12 persoane din imobilul afectat. În urma evenimentului au rezultat patru victime: trei persoane au suferit atacuri de panică, dintre care două au refuzat transportul la spital. O femeie în vârstă de 52 de ani, cu arsuri de gradul II și III pe aproximativ 70% din suprafața corporală, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la spital.

În continuare, se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzei producerii exploziei și a gradului de afectare al clădirii.