O tânără de 21 de ani și fiica sa, în vârstă de trei ani, au fost rănite într-un accident rutier produs în localitatea Jiliște, comuna Slobozia Ciorăști.
Accidentul a fost anunțat în jurul orei 12:57. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, autoturismul în care se aflau cele două victime s-a răsturnat în afara părții carosabile.
La fața locului au fost trimise două ambulanțe de la Stația Centrală Focșani, una cu medic și una cu asistent medical.
Fetița de trei ani a suferit traumatisme și leziuni la nivelul feței, iar mama sa a fost diagnosticată cu traumatism toracic.
După acordarea primului ajutor la locul accidentului, cele două victime au fost transportate de urgență la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani.



