Corpul agenților de poliție din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea s-a mărit cu 19 agenți de poliție, absolvenți ai Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, promoția ianuarie 2026, după ce aceștia au depus jurământul de credință.
Repartizarea noilor agenți s-a făcut în funcție de mediile obținute și de specializarea urmată, ținând cont de funcțiile vacante disponibile, de situația operativă din județ și de necesitatea creșterii gradului de siguranță a cetățeanului.
Astfel, proaspeții absolvenți își vor desfășura activitatea în structurile de ordine publică și criminalistică. Pe durata perioadei de tutelă, aceștia vor beneficia de sprijinul colegilor cu experiență și vor fi implicați activ în soluționarea problemelor comunităților în care vor lucra.



