Pe 29 mai, în urma a 43 de percheziții domiciliare desfășurate în Vrancea, autoritățile au ridicat sume importante de bani, țigarete și tutun de proveniență nejustificată, precum și alte bunuri de valoare. De asemenea, au fost puse în aplicare 47 de mandate de aducere.
În urma anchetei, patru persoane cu vârste între 33 și 76 de ani au fost reținute pentru 24 de ore, fiind acuzate de contrabandă, cămătărie și șantaj. Acestea au fost prezentate în fața instanței, care a dispus: un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, un arest la domiciliu și control judiciar pentru două dintre persoane.
Acțiunile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din județele Bacău și Galați, al jandarmilor și al Direcției Regionale Vamale Galați, și vizează combaterea contrabandei cu țigări, a șantajului, cămătăriei și a spălării de bani. Cercetările continuă pentru probarea întregii activități infracționale.