În această seară, pe drumul național DN2 – E85, în localitatea Domnești, comuna Pufești, s-a produs un accident rutier grav, în care au fost implicate două autocamioane.
La locul tragediei au intervenit pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Adjud, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modulul SMURD, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.
Echipajele de intervenție au acționat pentru descarcerarea a două victime, dar bilanțul este unul tragic: una dintre persoane a fost găsită decedată, iar cealaltă a fost preluată, în stare de inconștiență, de ambulanță și transportată de urgență la spital.
Pompierii au asigurat și măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu sau a altor situații de risc, având în vedere dimensiunea impactului dintre cele două vehicule de mare tonaj.



