O amplă acțiune coordonată de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea s-a desfășurat astăzi în județele Galați și Vrancea. În cadrul acesteia, au fost puse în aplicare 45 de mandate de percheziție domiciliară, în trei dosare penale care vizează constituirea unor grupuri infracționale organizate și trafic de droguri.
Potrivit autorităților, în cursul anului 2024, mai multe persoane ar fi format două grupări de criminalitate organizată, având ca scop obținerea de profituri substanțiale din vânzarea de substanțe interzise. Investigațiile au indicat că suspecții ar fi comercializat droguri de risc și mare risc – precum canabis și „cristal” (3-CMC) – dar și substanțe psihoactive, către consumatori din cele două județe.
În plus, o parte dintre membrii grupărilor ar fi aprovizionat alte persoane cu astfel de substanțe, în vederea revânzării. Astfel, rețeaua ar fi funcționat pe mai multe niveluri, de la furnizori și distribuitori, până la intermediari și consumatori.
Pentru audieri, sunt puse în executare peste 100 de mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie prezentate la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea.
Operațiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Galați și Brăila, al luptătorilor serviciilor pentru acțiuni speciale din IPJ Vrancea și IPJ Galați, precum și al jandarmilor din cadrul IJJ Galați și al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.







