Oprișan se agață cu disperare de realizarea Autostrăzii Moldova, la care în 5 ani pesediștii nu au reușit să facă nici documentația

0
32

Marian Oprișan ne prezintă în continuare ca o mare realizare faptul că pesediștii au început să lucreze la documentația autostrăzii Moldova din anul 2014, în timp ce un om normal ar muri de rușine că în cinci ani nu au reușit să facă nici măcar partea de documentație. Într-un cincinal de așa zise preocupări pesediste pentru construcția autostrăzii nu s-a reușit decât demararea studiului de fezabilitate.

Cu toate acestea, Marian Oprișan a ieșit să se laude într-un comunicat de presă că a semnat certificatul de urbanism pentru porțiunea de autostradă Focșani – Bacău și să înșire toate demersurile  pe care le-ar fi făcut el din 2014 până în prezent.

”V-am expus tot acest traseu pentru a înțelege că realizarea autostrăzii Moldova este un efort comun, care s-a derulat pe parcursul mai multor ani”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Județean.

Deși oamenii s-au săturat să aștepte ani de zile să se îndeplinească promisiunile baronului, Marian Oprișan defilează cu sloganul ”lucrurile bune se fac greu” și încearcă să își asume merite în realizarea autostrăzii Moldova. În șapte ani, cât PSD s-a aflat la guvernare, nu spunem că lucrările ar fi putut terminate, având în vederea complexitatea proiectului, dar puteau fi măcar începute. În schimb, Oprișan se laudă acum cu câte o întâlnire, două pe an și performanța de a începe o documentație în 5 ani.

În aceste condiții, apare o întrebare normală: dacă ar fi rămas la putere, oare cât timp le-ar fi luat pesediștilor să realizeze o asemenea investiție? Probabil că unii dintre noi ar fi fost norocoși să o prindă în timpul vieții, cu un asemenea ritm de lucru.

Disperarea lui Marian Oprișan este de înțeles: vin alegerile, iar la autostrada A 7 se pregătesc licitațiile pentru lucrări. La o ședință care a avut luni la Focșani cu conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, reprezentanții firmei care realizează documentația au spus că tronsonul Ploiești – Buzău ar putea fi scos la licitație până la finalul anului, iar tronsonul Buzău – Focșani până în luna martie a anului viitor.