Oprișan vrea să cheltuie pe drumuri un excedent de aproape 17 milioane de euro

0
92

Oprișan vrea să cheltuie pe drumuri un excedent de aproape 17 milioane de euro

Rectificarea bugetului județului Vrancea este unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței ordinare de astăzi a Consiliului Județean. Marian Oprișan, președintele CJ, propune ca o sumă mare din excedentul anilor precedenți să fie folosită pentru drumuri. Sumele mari care au fost rostogolite de la an la an au fost de multe ori obiectul discuțiilor plecate de la întrebările opoziției.

”Eu nu am vrut să dăm nici un ban la investiții din banii Consiliului Județean Vrancea. Punct”, spunea Marian Oprișan anul trecut, întrebat de ce banii din excedentul bugetar nu sunt cheltuiți pe investiții. Între timp, se pare că lucrurile s-au mai schimbat, ca să nu mai spunem că anul viitor au loc alegeri locale, iar excedentul bugetar ar putea acoperi lucrările la drumuri care nu sunt finanțate de Fondul de Dezvoltare și Investiții.

În consecință, CJ vrea să aprobe pentru drumuri suma de 78.132.000  lei din excedentul bugetar din anii precedenți care nu a fost repartizat pe categorii de cheltuieli. La aceasta se adaugă 1.421.000 lei, bani primiți de la Guvern.

”De asemenea, propunem suplimentarea corespunzătoare a Programului privind necesarul de fonduri pentru activitățile de întreținere și modernizare a drumurilor județene pe anul 2019 cu suma de 79.553 mii lei, din care 6000 mii lei la secțiunea funcționare (pentru readucerea la starea inițială a unor drumuri județene și calamitate” și 73.553 mii lei la secțiunea dezvoltare”, se arată în referatul proiectului de hotărâre.

Pentru DJ 204 P care leagă comunele Gugești – Dumbrăveni – Gura Caliței – Dumitrești categoriile de cheltuieli care nu sunt finanțate de Fondul de Dezvoltare și Investiții se ridică la 81.681.000 lei. De asemenea, pe drumurile 205 P, 204 E, 205 H, 205 E lucrările nefinanțate sunt în sumă de 11.115.000 lei.