Pagube de zeci de mii de lei în pădurile controlate de Garda Forestieră Focșani

0
40

Garda Forestieră a făcut mai multe controale în Vrancea și în Tulcea, alături de polițiștii din cele două județe, ocazie cu care s-au constatat mai multe nereguli cu privire la respectarea regimului  silvic.

O firmă cu sediul în comuna Ruginești a expediate lemne din depozitul din satul Anghelești, comuna Ruginești, cu avize de însoțire din care nu rezultă proveniența legală și a operat eronat datele în sistemul SUMAL. Pentru aceste fapte operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 8000 lei și s-a dispus măsura complementară de confiscare valorică a cantității de 26 mc materiale lemnoase.

În urma unor verificări efectuate pe suprafețe de fond forestier de pe raza comunei Ruginești, arondate la trei cantoane silvice din cadrul unui ocol silvic de stat al Direcției Silvice Vrancea, s-a constatat tăierea fără drept a 161 arbori cu un volum de 115 mc și o pagubă de 47983 lei.

”Pagubele au fost identificate atât pe suprafețe de fond forestier proprietate publică a statului, cât și pe suprafețe de fond forestier proprietate privată a persoanelor fizice, pentru care ocolul silvic asigură servicii silvice. În acest caz organele de poliție fac cercetări în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii autorilor și tragerea acestora la răspundere”, a anunțat Garda Forestieră Focșani.

Garda Forestieră a efectuat o verificare și la o pădure din Smârdan, județul Tulcea, unde prin O.M. nr.1624/28.12.2017, pentru o suprafață de 435 ha proprietate publică a UAT Smârdan a fost schimbată destinația terenului din agricol în forestier și categoria de folosință din ape stătătoare în pădure.

În urma unui control efectuat pe aproximativ 80 ha din această suprafață de fond forestier, s-a constatat tăierea fără drept a 306 arbori cu un volum de 33 mc și o valoare a pagubei produse pădurii de 6130 lei. În acest caz organele de poliție fac cercetări în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii autorilor și tragerea acestora la răspundere.