Crucea Roșie Vrancea și Asociația ”Centrul de Analiză și Inovare Economică SOcială”, în parteneriat cu autoritățile din Adjud și Pufești, au demarat proiectul ”Competențe Civice în Vrancea”, care își propune să dezvolte competențe și abilități pentru intervenții în situații de criză în comunitățile din Adjud și Pufești.
Proiectul aduce un caracter inovativ, în sensul că urmăreşte schimbarea perspectivei administraţiei publice cu privire la societatea civilă, aceasta urmând a fi abordată ca partener real de dialog, capabil să sprijine, în mod constructiv, eforturile administraţiei de a lucra în beneficiul cetăţeanului.
”Obiectivul principal al proiectului este creșterea capacității organizaționale a SNCRR Filiala Vrancea de a se implica în formularea unui instrument comun de intervenție în situație de criză/urgență și, implicit, dezvoltarea de abilități și competențe în rândul voluntarilor la nivelul comunităților 𝗔𝗱𝗷𝘂𝗱 și 𝗣𝘂𝗳𝗲ș𝘁𝗶.
Grupul ţintă este alcătuit din 330 de persoane: reprezentanţi ai ONG-urilor, aleşi locali, personal din autorităţile şi instituţiile publice, cetăţeni”, se arată într-un comunicat de presă al Crucii Roșii Vrancea.
Prin implementarea proiectului „𝗖𝗼𝗺𝗽𝗲𝘁𝗲𝗻ț𝗲 𝗖𝗶𝘃𝗶𝗰𝗲 î𝗻 𝗩𝗿𝗮𝗻𝗰𝗲𝗮” se dorește crearea unei reţele de minim 50 de voluntari pregatiti in domeniul interventiwi in situatii de criza şi dezvoltarea initiativei civice în rândul cetatenilor din municipiul Adjud şi comuna Pufeşti.
Astfel, prin activitățile propuse, #CruceaRoșieVrancea își va extinde aria de intervenție prin:
- stimularea activităților cu impact pozitiv în comunitate prin inițiative care își propun creșterea implicării cetățenilor în comunitate,
- dezvoltarea spiritului civic și crearea premiselor participării în procesul de luare a deciziilor la nivelul comunității,
- creşterea gradului de conștientizare privind egalitatea de șanse și nediscriminarea în comunitate,
toate, în vederea 𝗮𝘀𝗶𝗴𝘂𝗿ă𝗿𝗶𝗶 𝘂𝗻𝘂𝗶 𝗴𝗿𝗮𝗱 𝗿𝗶𝗱𝗶𝗰𝗮𝘁 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝘃𝗲𝗻ț𝗶𝗲 î𝗻 𝗰𝗲𝗹𝗲 𝗱𝗼𝘂ă 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁ăț𝗶.
Proiectul „𝗖𝗼𝗺𝗽𝗲𝘁𝗲𝗻ț𝗲 𝗖𝗶𝘃𝗶𝗰𝗲 î𝗻 𝗩𝗿𝗮𝗻𝗰𝗲𝗮” a fost elaborat în baza unor parteneriate de dezvoltare locală în cele două comunități, Adjud și Pufești, are o perioadă de implementare de un an – 𝗜𝘂𝗹𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟮- 𝗜𝘂𝗹𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟯 – şi este structurat în 4 direcții, evidențiate prin activitățile proiectului:
- Interacțiune și dialog cu societatea civilă și autoritățile locale privind elaborarea unui instrument de dialog social,
- Interacțiune cu cetățenii și dezvoltarea spiritului civic, promovarea rolului voluntarului în comunitate și crearea unei rețele sustenabile de voluntari,
- Formare profesională în domeniul competențelor civice,
- Simulare evenimente în vederea încurajării și dezvoltării spiritului civic.
Valoarea totală a proiectului este de 424.129,10 lei. Acesta este realizat cu finanțare prin Programul Operațional Capacitate Administrativă.






