O delegație a Primăriei Soveja, condusă de primarul Ionuț Filimon, s-a întâlnit joi, la București, cu Iacob Baciu, preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR). La întâlnire a participat și noul director CSDR, Naroși Ioan Leo, precum și viceprimarul Gelu Median.
Discuțiile s-au axat pe „spinoasa problemă a fostei stațiuni climaterice”, „o chestiune tergiversată ani și ani, încurcată din cauza chestiunilor de proprietate a clădirilor”, se arată într-un comunicat al Primăriei Soveja.
„CSDR are nevoie de sprijinul administrației Soveja, sprijin pe care primarul Ionuț Filimon l-a promis imediat și necondiționat în dorința de a stabili un ulterior acord scris între părți. În final și președintele Baciu și directorul au înțeles că la Soveja acum există înțelegere și sprijin și au asigurat că în vara aceasta va fi reabilitată terasa din stațiune (Ciuperca) păstrând vechea arhitectură montană, iar în următorii doi ani vor fi acoperite hotelurile Zboina și Miorița și vor fi curățate în vederea realizării unei baze de tratament. S-a discutat și chestiunea bazinelor de apă de rezervă existente care sunt necesare și stațiunii, dar mai ales comunei noastre pentru situațiile de urgență în caz de incendiu. Toate acestea precum și alte puncte vor fi propuse săptămâna viitoare într-un parteneriat care, o dată analizat punct cu punct, va fi semnat în cel mai scurt timp și care-și va începe efectele la fel de repede”, precizează comunicatul.
Reprezentanții Primăriei Soveja consideră că, la întâlnirea de la București, s-a ajuns la un acord de principiu și la o înțelegere corectă și sinceră de ambele părți.
„Soveja are nevoie de stațiune la fel cum sindicatele au nevoie de Soveja”, au concluzionat aceștia.



