Acasă Actualitate Patru bărbați reținuți după o bătaie într-un magazin din Corbița

Patru bărbați reținuți după o bătaie într-un magazin din Corbița

0
39
Imagine realizata cu AI

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani, au fost reținuți de polițiști în urma unui conflict violent produs în comuna Corbița, județul Vrancea. Altercația a avut loc în seara de 26 octombrie, în incinta unei societăți comerciale.

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud au fost sesizați prin 112, în jurul orei 21:40, despre un conflict între mai multe persoane. Potrivit verificărilor, cei implicați s-ar fi agresat reciproc, iar în timpul altercației ar fi fost deteriorat și un bun aparținând uneia dintre persoane.

În urma cercetărilor și a probelor administrate, polițiștii au dispus, pe 29 octombrie, reținerea pentru 24 de ore a celor patru bărbați, pentru lovire sau alte violențe.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud. Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.