Acasă Actualitate Patru comune din Vrancea au depus proiecte pentru gaze până acum

Patru comune din Vrancea au depus proiecte pentru gaze până acum

0
102

Proiectele pentru extinderea rețelelor de alimentare cu gaze pot fi depuse la Ministerul Fondurilor Europene până pe 17 decembrie. Până acum sunt patru comune care au trimis documentația necesară: Golești, Vârteșcoiu, Biliești și Suraia. Primarii Alexandru Zar, Viorel Mîrza, Vasile Chirilă și Maria Stroe au participat miercuri la o ședință de lucru la Consiliul Județean Vrancea, unde au fost felicitați de Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice.

Ion Ștefan le-a cerut primarilor să profite de această oportunitate de finanțare pentru ca gazele să ajungă în locuințele cât mai multor locuitori din județul Vrancea. În această sesiune de finanțare există la dispoziție suma de 235 de milioane de euro, însă pentru viitorul exercițiu financiar se vor aloca încă 800 de milioane de euro.

Președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, a scos în evidență faptul că încrederea primarilor în acest proiect inițiat de PNL în urmă cu doi ani a crescut exponențial și se așteaptă la un număr mare de localități care să beneficieze de gaz metan până la finele anului 2023, data limită stabilită de autoritățile responsabile.

Extinderea rețelelor de alimentare cu gaze reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte promovate de PNL, care vrea să extindă acoperirea cu gaze la 70%. Ion Ștefan, candidat PNL pentru Camera Deputaților, a fost unul dintre susținătorii proiectului în ultimii ani.

Articol realizat de SC Mab Cons Media SRL la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar financiar: 11200025