Acasă Actualitate Patru ordine de protecție emise în Vrancea după acte de violență în...

Patru ordine de protecție emise în Vrancea după acte de violență în familie

0
298

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani și Secției 4 Poliție Rurală Adjud au emis, în ultimele zile, patru ordine de protecție provizorii împotriva unor bărbați care ar fi manifestat comportament agresiv față de partenerele lor. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale, iar evaluările de risc au indicat situații de pericol iminent.

Primul incident a avut loc pe 21 noiembrie, în jurul orei 21:30, când polițiștii au intervenit în urma unui apel la 112 privind un scandal în familie. Un bărbat de 38 de ani și concubina sa, de 33 de ani, ar fi avut un conflict spontan, în timpul căruia femeia ar fi fost agresată fizic. Evaluarea a indicat risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu, iar bărbatului i-a fost montat un dispozitiv de monitorizare electronică.

În cel de-al doilea caz, înregistrat pe 22 noiembrie, o femeie de 42 de ani a reclamat la sediul Poliției Municipiului Focșani faptul că soțul său, de 49 de ani, ar fi agresat-o. Și în acest dosar, riscul a fost evaluat ca iminent, fiind emis ordin de protecție provizoriu, cu monitorizare electronică.

Tot pe 22 noiembrie, în jurul orei 17:40, polițiștii au intervenit pe o stradă din Focșani, unde o femeie de 41 de ani ar fi fost agresată de concubinul ei, de 37 de ani. Deși victima nu a solicitat măsuri de protecție, evaluarea de risc a indicat pericol iminent, iar polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, fără monitorizare electronică. În cauză a fost deschis dosar penal pentru violență în familie.

Un alt incident s-a produs în noaptea de 23 noiembrie, în comuna Păunești, unde un bărbat de 29 de ani, aflat sub influența alcoolului, ar fi provocat scandal și ar fi dat-o afară din locuință pe concubina sa, de 25 de ani, împreună cu fiica acesteia de 11 ani. În urma evaluării, doar femeia a fost considerată în stare de risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu, fără monitorizare electronică, la cererea acesteia. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru amenințare.

Cercetările continuă în toate cazurile.