Perioada pentru autorecenzarea online a populației a fost prelungită până pe 27 mai, ca urmare a interesului crescut pentru această formă de recenzare. Inițial, termenul limită era 15 mai, după care urma ca recensământul să se desfășoare din casă în casă.
În ultima perioadă, au fost peste 450.000 de chestionare finalizate în fiecare zi, în condițiile în care până acum erau 110.000 – 125.000 de chestionare pe zi.
„Am propus președintelui Comisiei Centrale pentru Recensământul Populației și Locuințelor, domnului ministru Lucian Bode, o propunere de hotărâre. Dânsul a fost de acord cu această propunere de hotărâre și într-un timp record, uitați că se poate în administrația publică ca în decurs de două ore să avem această hotărâre din partea unui colectiv foarte larg, întrucât în CCRP sunt foarte mulți membri din foarte multe instituții. Şi în aceste condiții avem hotărârea care reglementează noul calendar și prelungim perioada de autorecenzare în online cu cele două modalități până în data de 27 mai 2022, urmând ca în perioada 31 mai – 17 iulie 2022 să intrăm în teren numai acolo unde nu avem date culese”, a spus Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică în cadrul unei conferințe de presă.



