Virusul pestei porcine africane a fost confirmat, luni, într-o exploatație cu 10 porci din satul Coroteni, comuna Slobozia Bradului.
”Exploatația din localitatea Coroteni, comuna Sl. Bradului, județul Vrancea a fost plasata sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport, precum și dezinfecția exploatației.
Pentru a preveni răspândirea bolii, Centrul Local de Combatere a Bolilor Vrancea a dispus, conform planului de măsuri adoptat, eliminarea porcilor din exploataţie prin evaluare, eutanasiere, îngropare sau incinerare si dezinfecţie”, a anunțat Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vrancea.
DSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.
Proprietarii animalelor afectate vor beneficia de despăgubiri, conform prevederilor H.G. nr. 1214/2009, modificată și completată prin HG nr. 484/2018.
Ancheta epidemiologică este în desfășurare.
Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă are impact la nivel social din punct de vedere economic.



